|
Aparatul SPORT TENS face parte din categoria aparatelor de stimulare electrică.
Cuprinde trei funcţii de bază, care pot fi utilizate în combinaţie:
- Stimularea electrică a fasciculelor nervoase (TENS)
- Stimularea electrică a ţesutului muscular (EMS)
- Un efect de masaj obţinut prin semnale electrice.
Aparatul dispune de două canale independente de stimulare şi de patru electrozi aderenţi. Oferă funcţii care pot fi utilizate în diverse moduri pentru a spori senzaţia de bine, a alina durerile, a menţine starea fizică, a relaxa şi revitaliza musculatura şi a combate oboseala. Puteţi alege un program setat în prealabil sau puteţi stabili personal un program în funcţie de necesităţile dumneavoastră.
TENS este verificat şi aprobat clinic pentru următoarele cazuri de utilizare:
- dureri de spate, în special dureri lombare şi ale coloanei vertebrale cervicale
- dureri articulare (de exemplu, articulaţia genunchiului, articulaţia şoldului, umăr)
- nevralgii
- dureri menstruale la femei
- dureri cauzate de răni la nivelul aparatului locomotor
- dureri în cazul problemelor circulatorii
- dureri cronice cu diverse cauze.
Stimularea electrică a musculaturii (EMS) este o metodă larg răspândită şi recunoscută pretutindeni, fiind aplicată de mulţi ani în medicina sportivă şi de reabilitare.
La utilizarea activatoare se numără:
- exerciţii pentru masa musculară pentru mărirea rezistenţei şi/sau
- exerciţii pentru masa musculară pentru susţinerea tonifierii anumitor muşchi sau grupuri de muşchi pentru a obţine schimbarea dorită a proporţiilor corpului.
La utilizarea relaxantă se numără:
- relaxarea muşchilor pentru eliminarea stării de tensionare musculară
- ameliorare în cazul oboselii musculare
- accelerarea procesului de regenerare a muşchilor după un efort muscular intens (de exemplu, după un maraton).
Suplimentar, aparatul EMS/TENS digital oferă prin tehnologia de masaj integrată posibilitatea de a elimina tensiunile musculare şi combate oboseala datorită unui program asemănător unui masaj real în ceea ce priveşte senzaţia şi efectul. În baza recomandărilor privind poziţionarea şi a tabelelor cu programe cuprinse în prezentele instrucţiuni puteţi determina într-un mod simplu şi rapid setările pentru aparat pentru a obţine utilizarea (în funcţie de zona afectată a corpului) şi efectul dorite. Prin cele două canale reglabile separat, aparatul EMS/TENS digital oferă avantajul de a adapta în mod independent intensitatea impulsurilor pentru două zone ale corpului care trebuie tratate, de exemplu, pentru a acoperi ambele părţi ale corpului sau pentru a stimula în mod uniform suprafeţe mai mari de ţesut. Suplimentar, reglarea individuală a intensităţii fiecărui canal vă permite să trataţi două zone diferite ale corpului, economisind timp faţă de tratamentul individual succesiv.
|